Povești de succes

 INFRASOFT, companie membră a cluster-ului ELINCLUS, lider în România în domeniul soluţiilor de stocare, arhivare şi management de date şi documente, susține activitățile Federației Ecvestre Române. Compania va oferi sprijin IT&C: hardware, software și servicii de implementare a soluției de management și organizare a documentelor Documenta DMS.

“Dacă ar fi să caracterizez în trei cuvinte Echitaţia aş spune: performanţă, încredere și pasiune. Pornind de la aceste valori comune, pe care le împărtăşim şi noi în cadrul echipei Documenta DMS, am decis că este de bun augur să susţinem Federaţia Ecvestră Română în demersul său pentru o mai bună organizare şi popularizare şi în România a acestui sport nobil”, a afirmat Adrian Bărcuțean, Acționar al Infrasoft.

“Mulţumim INFRASOFT și Documenta DMS pentru sprijin. Această colaborare face parte din strategia de dezvoltare şi promovare a sportului ecvestru, sport cu tradiţie pentru ţara noastră. Ne dorim ca, în viitorul apropiat, să regăsim echitaţia  în top 10 sporturi din România”, a declarat Vlad Bontea, preşedintele Federaţiei Ecvestre Române.

Federaţia Ecvestră Română a fost înfiinţată pe 12 decembrie 1930, fiind al XXI-lea membru al Federaţiei Ecvestre Internaţionale, la care a aderat în acelaşi an. Este singura autoritate naţională care asigură cadru organizat pentru concursuri naţionale şi internaţionale, în toate disciplinele ecvestre.

Sportivii români sunt tot mai competitivi pe plan internaţional. De exemplu, la Balcaniada de Sărituri peste Obstacole, care a avut loc anul trecut în Grecia, au obţinut 8 medalii: una de aur, două de argint şi cinci de bronz.

800 de sportivi profesionişti şi 1200 de cai sunt afiliaţi Federaţiei Ecvestre Române şi participă la concursuri Naţionale şi Internaţionale. Peste 55 de cluburi sportive din România organizează concursuri sub egida Federaţiei Ecvestre Române.

INFRASOFT, dezvoltatorul soluției Documenta DMS, este o companie românească cu capital privat 100%, lider în România în domeniul soluțiilor pentru managementul documentelor, datelor, informațiilor și comunicare internă și externă în cadrul companiilor și a organizațiilor din sectorul public,  cu o experienţă de peste 12 ani pe piaţa românească. Aplicaţiile de management al documentelor acoperă necesităţile legate de întregul ciclu de viaţă al unui document – din momentul în care este generat, până la stocarea şi arhivarea acestuia incluzând: servicii de gestionare a producţiei, management, arhivare, Cloud şi Centru de Date, soluţii de infrastructură IT şi soluţii de business.

Radio Consult SRL este o companie privată mică, înfiinţată în 1998. Încă de la început suntem reprezentantul exclusiv al WiNRADiO Communications în România. Pe lângă acestea, oferim servicii de consultanţă în domeniul telecomunicaţiilor, mai ales pentru activităţi de monitorizare a spectrului radio şi asociate acestora.

Produse software

  • Înregistrator audio multicanal –  este o aplicaţie ce transformă un calculator personal într-un echipament performant de achiziţie şi stocare de semnale audio, numărul de canale fiind limitat numai de numărul de dispozitive de eşantionare instalate. Cerinţele minime impuse calculatorului sunt modeste, depinzând în foarte mare măsura de numărul de canale configurate.
  • FIR Designer – Program pentru proiectare filtrelor FIR

Servicii hardware şi software

  • Produse şi asistenţă pentru proiecte de monitorizare radio
  • Produse şi asistenţă în domeniul prelucrării numerice de semnale audio
  • Produse şi asistenţă în domeniul prelucrării numerice de semnale radio
  • Proiectare hardware şi software de sisteme cu procesoare (controlere, ADSP-21xx)

SAMWAY a fost fondată în anul 2005 având ca principal obiect de activitate proiectarea şi realizarea de module electronice.

SAMWAY furnizează soluții şi produse avansate pentru monitorizarea  şi controlul de la distanţă a calculatoarelor militare, industriale, fabricate conform standardelor CPCI, AdvancedTCA, MicroTCA, VPX. Monitorizarea calculatoarelor industriale presupune identificarea componentelor ce compun calculatorul, măsurarea parametrilor de funcționare şi trimiterea unor alarme în caz de eroare.

Pe lângă produse hardware, Samway oferă şi servicii de proiectare module electronice, conform specificației clientului. Aceasta include: proiectare schemă electronică, proiectare PCB, fabricare prototip, dezvoltare software pentru microcontrolere sau FPGA, testare.

Samway este membru în organizația internațională PICMG, implicat activ în dezvoltarea noilor tehnologii şi a viitoarelor arhitecturi folosite la fabricarea calculatoarelor industriale.