Regulament membri

MECANISMUL DE LUARE A DECIZIILOR ÎN CADRUL CLUSTERULUI

Deciziile în cadrul clusterului se iau de regulă prin consens în cadrul CCC. Dacă acest consens nu este întrunit, atunci deciziile se iau prin votul majoritar al membrilor CCC prezenţi la şedinţa de consiliu.

In cazul unor chestiuni punctuale, care nu justifică convocarea CCC, votul se poate exercita şi prin corespondenţă, pe baza unui dosar de vot. Pregătirea dosarului de vot, conţinând enunţul problemei, argumentele pro sau contra formulate de membrii CCC, difuzarea acestuia membrilor clusterului precum şi primirea şi contorizarea voturilor sunt de competenţa APTE, care în termen de max. 3 zile de la primirea voturilor membrilor CCC va face cunoscut acestora rezultatul final al votului.

 DREPTURILE MEMBRILOR

  • Să contribuie activ la stabilirea Strategiei de dezvoltare a clusterului într-o anumită perioadă, prin transmiterea către APTE a unor propuneri concrete.
  • Să aprobe sau să respingă prin vot Strategia de dezvoltare întocmită de APTE ca urmare a propunerilor formulate de membrii clusterului.
  • Să aprobe sau să respingă prin vot Raportul anual de activitate întocmit de APTE.
  • Să voteze pentru admiterea sau respingerea de noi membri sau pentru excluderea anumitor membrii ai clusterului, conform pct 2.3.1 şi 2.3.2 din prezentul regulament.
  • Să participe la proiectarea, organizarea, conducerea şi desfăşurarea tuturor activităţilor clusterului în conformitate cu competenţele proprii.
  • Să beneficieze cu prioritate de activităţile organizate în cadrul clusterului, corespunzătoare realizării scopului şi obiectivelor acestuia.
  • Să aprobe prin vot cuantumul minim al cotizaţiei anuale aferentă participării la cluster.
  • OBLIGAŢIILE MEMBRILOR CLUSTERULUI
  • Să respecte prevederile Protocolului de colaborare şi ale prezentului regulament, precum şi prevederile celorlalte documente normative elaborate sau recunoscute de cluster.
  • Să acţioneze în colaborare cu ceilalţi membrii ai clusterului pentru atingerea scopului şi a obiectivelor acestuia.
  • Să nu întreprindă acţiuni care, prin natura lor, pot leza interesele sau imaginea clusterului
  • Să acţioneze pentru creşterea prestigiului clusterului.
  • Să achite la termen cotizaţia anuală stabilită în conformitate cu prezentul regulament

STABILIREA ŞI PLATA COTIZAŢIEI ANUALE A MEMBRILOR CLUSTERULUI

Pentru fiecare membru al clusterului, cotizaţia anuală este fixată la o sumă care reprezintă produsul dintre numărul mediu al personalului angajat în anul precedent (conform ultimului bilanţ contabil) şi cuantumul minim al cotizaţiei aprobat prin vot de CCC.

In cazul membrilor clusterului care nu dispun de personal angajat sau al experţilor persoane fizice, cotizaţia anuală este fixată la nivelul cuantumului minim aprobat.

Pentru organizaţiile care au salariaţi proprii detaşaţi să activeze în cadrul APTE, cotizaţia anuală datorată se va diminua corespunzător salariului de angajare al respectivului salariat, mergând până la compensarea integrală a acesteia.

Plata cotizaţiei anuale se poate face integral sau în 4 rate trimestriale, prin ordin de plată în contul bancar al Asociaţiei de management al clusterului. In cazul în care plata se face integral, până la data de 31.03 a anului în curs, cotizaţia anuală datorată se reduce cu 10%.